Presa internațională, în stare de șoc după stopul cardio-respirator suferit de Eugen Neagoe. Ce a scris despre antrenorul lui Dinamo: „Fanii îl fluierau și atunci …”

Presa internațională, în stare de șoc după stopul cardio-respirator suferit de Eugen Neagoe. Ce a scris despre antrenorul lui Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa internațională nu a rămas imună în fața problemei de sănătate a antrenorului lui Dinamo, Eugen Neagoe, în timpul meciului pierdut în fața celor de la Universitatea Craiova, scor 0-2.

Tehinicianul în vârstă de 51 de ani a leșinat pe banca de rezerve în minutul 25, lucru care i-a speriat pe toți cei prezenți.

Jurnaliștii din afară au aflat, iar publicațiile de luni, 22 iulie, l-au avut pe Eugen Neagoe pe paginile lor.

Turcii de la Sabah au prezentat pas cu pas evenimentul. În plus aceștia au scris și despre problemele lui Neagoe cu fanii dinamoviști, dar și de alimentația antrenorului din ultimele zile.

În a doua etapă din Liga 1 din România, Dinamo București a jucat pe teren propriu cu Universitatea Craiova, iar fanii fotbalului au trecut printr-un moment șocant. Antrenorul formației gazdă Eugen Neagoe a suferit un stop cardio-respirator în timp ce stătea pe bancă.

Potrivit presei locale, Neagoe era sub o mare presiune din cauza fanilor, care îl fluierau.

O rudă a tehnicianului a spus că Neagoe nu a mâncat timp de două zile și a consumat zeci de cești de cafea„, au notat cei de la Sabah. 

Și francezii de la publicația „Le Figaro” au scris despre Eugen Neagoe:

În minutul 25 al meciului, antrenorul român, care înainte a fost huiduit de fani pentru evoluția slabă a echipei, a leșinat pe bancă după ce a vrut să le dau indicații jucătorilor„.

BBC a scris despre stopul cardio-respirator suferit de Eugen Neagoe, dar a notat și ceea ce s-a întâmplat în urmă cu trei ani, atunci când mijlocașul Patrick Ekeng a murit pe teren din cauza unui stop cardio-respirator.

Vestea despre Eugen Neagoe a ajuns și în publicația din Italia, Gazzetta dello Sport, care a urcat un filmuleț pe site și a notat: „Șoc în România. Antrenorul lui Dinamo a suferit un infarct pe teren„.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×